Când mă uit în adâncimea unei amintiri, demult,
Văd o mare bucurie, sunt cuprins de un tumult!
Iar brăduțul și zăpada îmi trezesc un gând uitat
De ceva ce-a fost odată, iar în timp s-a estompat.
A trecut cam multă vreme, pe când viața o trăiam
Așteptând să vină clipa și cu drag mă pregăteam.
Învățam și poezie… o șopteam la nesfârșit,
Inima bătea mai tare, și eram nestăpânit.
Îmi aduc bine aminte, la-nceput când ai venit!
Te-am văzut întâia oară și pe loc m-ai cucerit!
Îmbrăcat în straie roșii, având barba până-n piept,
Obosit de-atâta cale, te-ai uitat la mine drept!
Apoi sacul de cadouri l-ai lăsat degrabă jos;
M-ai privit a doua oară și mi-ai spus că-s curajos!
Nu mai știu, de multă vreme, cum e-n față să te am,
Cu emoție în suflet să te-aștept cu drag la geam.
Nu te cunoșteam prea bine, dar voiam să îmi aduci,
Multe jucării frumoase, ursuleți, căluți, bursuci!
Auzit-am de la alții c-ai sosit cu-n iepuraș!
Sau cu niște reni prin aer, vii la orice copilaș.
De-al tău nume, nici atâta, să îl știu sau să îl strig.
Eram mic și fără minte, dar tu tot veneai prin frig.
Mă-ntrebam oare de unde o veni acest bătrân?
De la marginile lumii sau de pe vreun alt tărâm?
Cum de poate să aducă, de la mare depărtare,
O mulțime de cadouri pentr-o lume-atât de mare?
Te-am numit, după o vreme, Moș Gerilă din Ajun.
Și credeam că te mai chemă Niculae cel Bătrân!
Sau să te numesc, moșnege, preaputernicul Odin!
Cel ce știe ce e bine, ce cunoaște-orice destin?
Cine oare-a pus în tine o iubire de argint?
Ca s-aduci doar bucurie tuturor de pe pământ?
Veșnic și sătul de zile, an de an ne vizitezi,
Dumnezeu să-ți dea putere ca să nu abandonezi…
A, dar stai putin, bătrâne… tu pe Dumnezeu Îl știi!
El te-a înzestrat cu faimă și te-a pus în veșnicii!
Ești numit Străjer al lumii, protector al celor buni!
Cei care-au sperat în tine au fost socotiți nebuni!
Cum să știu în lumea asta dacă încă tu mai ești,
Să mai cred că stai acolo și scrisoarea mi-o citești?
Oare să mă ierți, bătrâne, tu vreodată vei putea,
Să mai pui speranță-n mine și să nu rămân așa?
Acum știu și al tău nume, îl respect și mă supun…
Te aștept să vii la mine… cred în tine, Moș Crăciun!
Vreau să fie încă-o dată ce a fost la început!
Să trăiesc din nou, bătrâne, clipele ce le-am pierdut!
Iar Domnia Ta de vine, ca să umble prin popor,
Să aducă bunăstare, sănătate tuturor!
Iar pe mine, Moș Crăciune, dacă-ai vrea să mă asculți,
Fă, te rog, să fie pace peste oamenii cei mulți!
Mă întorc de la fereastra unde stele licăresc,
Iar nămeții de afară, de Crăciun îmi amintesc!
Vreau să-ți mulțumesc, moșnege, pentru toate ce mi-ai dat,
Pentru toată bunătatea ce mereu mi-ai arătat!
Ai în față veșnicia și te rog atât de mult,
Să nu iei speranța lumii și-a întregului pământ!
Nu lăsa ca să dispară gândul că tu nu exiști!
De Crăciun să fii acolo, inimile să ne miști!
Înnoieste legământul, cum că-n fiecare an,
Toată lumea să te vadă și să nu aștepte-n van!
Să mă ierți acum, bătrâne, că ți-am scris atât de mult,
Îți trimit a mea scrisoare, cum făceam la început!
Să ne revedem cu bine și apoi să continuăm,
Să sperăm că mai există bunătate-n orice om!
Autor: D.B. Stone
