(variaţiune pe o temă de, şi omagiu lui LUCIAN BLAGA)
Motto:
„……………………………………
Când trec punţile de somn
Îmi rămâne numai visul
Şi abisul, şi abisul”
(LUCIAN BLAGA, Cântec înainte de a adormi)
Fuioare de noapte pe-un tărâm incert,
De gând auster într-un cadru inert;
O Femeie Nudă şi-un Veşnic Absent;
O spadă – prieten fidel la-ndemână;
O stradă pustie-n puţina lumină,
Şi-n jur, doar tăcere. Tăcere deplină…
***
Ieşind de sub bolţi copertând întuneric
Şi-arcade ploioase sclipind stins prin umbre,
Făpturi neguroase, opace şi sumbre,
Făpturi de coşmar, pânditor-furibunde,
Apar fantomatic. Apar de niciunde.
Cu tălpi fără zgomot, prelinse pe lespezi,
Şi incandescenţe din ochi vagi, de jar,
Abia perceptibil ’şi-ndreaptă spre mine
Fatala răbdare. De regn mineral…
Formând un Triunghi, vin încet. Mă-mpresoară.
Mereu mai aproape şi tot mai letal.
Iar lungi ascuţişuri pieziş se strecoară
Şi caută-o fisură, o gardă precară,
Pentru a erupe-n atacul final.
Dar spada-mi pluteşte-n latenţa-i fluidă
Şi prefigurează-o ripostă aspidă
La ceea ce se-anunţă-a fi un Joc total
– Un Joc fără reguli, dar un Joc mortal.
*
Şi iată, deodată, asaltul plural!
Eschive, fandări şi şerpi albi, de lumină,
Perfid se-mpletesc în dans halucinant
De lame subţiri din oţeluri feline
Ce-n şuier metalic se izbesc vibrant.
Cel plasat în spate
Lansează-un atac.
Dar, anticipând «Lovitura Jarnac»,
Fentez. Pivotez.
Îl străpung dintr-un salt,
Şi-un urlet lugubru
Se pierde în Neant…
Observ un recul sau o repliere.
Moment de respiro? Sau doar ezitare?
Nu ştiu. Nici nu-mi pasă.
Nu mă relaxez.
Şi-n timpul crispat pe al armei balans
Rămân vigilent, cu percepţii acute,
Şi-aştept continuarea sinistrului dans.
*
Dar ce s-a-ntâmplat cu atacatorii?
Sânt doar invizibili, ori au dispărut?
Şi unde-i Femeia-cu-Trup-de-Statuie
– Relief viu pe zidul din umbre ţesut?
Năluci volatile… Şi spada-mi agilă
– Alert iscodind vreun pericol tăcut.
Dar nu mai e nimeni. Iar strada-i pustie.
Şi-i beznă – preludiu de alt început.
***
Miraj printre falduri de celtică ceaţă,
Contururi difuze lărgind un decor
– Viziuni efemere ce-n lenta lumină
Variabil compun alt fundal insonor.
*
Străbat colonade de cariatide.
Fracturi sagitare închid orizonturi.
Iar fraze de piatră – pe ritm de Gaudi,
Magritte, De Chirico, Salvador Dali –
Scandează în mantre Enigme pierdute,
Ori, poate, criptează alt sens lui «A FI»…
Sus, punţi avântate-n elanuri de salt
– Pasaje înguste trasate pe Neant –,
Cupole, şi domuri, şi scări spiralate
Se pierd indecis în imensul înalt,
Sub nedefiniri infinit-abisale
Şi-un static fundal de ninsori siderale.
*
Mobil rezumat doar la propria-i retină,
Încet, traversând volatila cortină,
Mă perind pe străzi cu volume bizare,
Printre luxurianţe arhitecturale
– Structuri fabuloase, structuri colosale,
Alterne versiuni la Monsù Desiderio,
Gigantism ce-mi dă sentimentul de «Zero».
Sunt, oare, ruine ? Sunt, oare, palate
– Fragmente de gânduri pietrificate?
Străvechi citadele depopulate
– Cetăţi erodate de singurătate?
Vestigii ambigue din Lumi cenzurate
Prin dogme înscrise în Crezuri forţate
De obtuzi fanatici din vremi tulburate?
Doar interogaţii; fără relevanţă.
Le abandonez. Nu au importanţă.
«ACOLO» e-«AICI»,
Iar «AICI» e departe…
(Ceea ce le desparte
E «TIMP»? E «DISTANŢĂ»?
Nu ştiu. Dar oricum,
N-ar avea importanţă.)
Şi-n spaţiul extatic, de pace deplină,
Mobil punctiform redus la o retină,
Mă eliberez din a speciei rutină.
*
Seducţie de zbor din memorii ancestre
Şi o perimare-a condiţiei terestre;
Elan. Braţe-aripi şi-o lină plutire;
Portanţe şi cuantice relativisme,
Combustii la rece şi-alchimice taine,
Secrete-aspiraţii subit invazive,
Acum anulează vechi Legi restrictive.
*
Ceva inefabil absoarbe pavajul
Cu dale marcate de ierburi şi Timp.
Reperele-Abscisei scad în dimensiuni
Iar EUL migrează înalt. Spre Genuni.
Mă simt coerent. Şi absurd de precis.
Privesc levitând canionul-abis,
Şi-acolo-n adânc zăresc Nuda-Femeie
Ce parcă aşteaptă-un iubit virtual.
Un ins iluzoriu sau, poate, banal?
Vreo stranie mască de carnaval?
Un prinţ deghizat,
Ori un Poet damnat?
Vreun paj inocent?
Un Străin penitent?
Să fiu, oare, eu acel… Veşnic-Absent?
Să fie acesta un vis în alt vis
Din dualitatea Infern-Paradis?…
***
Când zorile îmi destramă acel tărâm indecis
Şi ciclic mă claustrează în Realul de proscris
Pierd aproape-ntotdeauna inefabilul din Vis.
Dar cum totu-i reversibil,
Redevin al Nopţii-Domn
Când prin lumi imaginare
– Teritorii de Splendoare
Sub cupola unui Dom –
Zbor spre-Abisul-de-Uitare
Prin mediul vag policrom
Al Necunoscutei-Nude
– Leit-motiv în reveria
Contemplaţiei profunde…
Mai sunt treaz? Sau, deja… dorm?
Nu mai ştiu… Însingurare…
Peregrin în Evadare
Şi Ecluze-de-Tăcere,
Mă revărs prin Stăvilare
Spre Oglinzile-de-SOMN.
Dar, oare, mai sunt acelaşi
Chiar şi după ce adorm?…
Autor, Chriss D. Ross
