Ninge cu vise iarna aberantă,
Și tot în vise rescriind istorii
Și într-o liniște mirobolantă
Iubito te sărut să nu te sperii.
Ninge afară cu ninsori ascunse,
În amfiteatrul nopții fără vină
Mai suspină încă ierni străpunse
De colții unui ger sau de lumină.
De ce e rece omătul de himere?
A nins fantomatic, străin și hulpav
Cu fulgi parcă rupți din tainice sfere
Peste neguri, peste rostul meu firav.
Afară totul este alb și rece,
Precum pustiul unui gând pierdut
Totul e gol și parcă trece
Iar prin umbra unui timp reținut.
Îmi fac cărare prin frivolele omături,
Citesc în fugă dogmele-i păgâne
Mă învelesc cu falnicele-i pături
Și mor visând himerice cadâne.
Autor: Cristian Gabriel Vulpoiu
