Capitolul I
O știre de senzație
„Să știți,
eu am să rămân în câmpia din pustiu
până îmi va veni veste de la voi.”
2 Samuel 15:28
Oceanul sclipea în bătaia soarelui de dimineață și reflecta lumina în toate direcțiile, ca un diamant șlefuit cu mare pricepere de un meșter iscusit. Valurile domoale se frământau în toată libertatea, iar un vânt ușor purta norii de ceață risipindu-i. Izul sărat se simțea din plin în largul Pacificului, iar când și când, câte un delfin sau mai mulți, se azvârleau spre suprafață pentru câteva clipe, ca apoi să se afunde din nou în adânc. Deși era apă pretutindeni, tabloul acesta era minunat. Creația își dezvăluia frumusețea, furând atât privirile, cât și inima celui care contempla peisajul. Marea masă de apă te făcea să te simți atât de neputincios și atât de mic în comparație cu natura înconjurătoare, încât nu puteai să nu te gândești la cât de scurtă este viața și cât de repede trec clipele prin fața ochilor.
Vaporul înainta destul de repede prin apele liniștite, iar briza de dimineață te îmbia să tragi aerul cu putere, lăsându-ți privirea să răzbată până în depărtări, acolo unde imensitatea cerului se unea cu noianul de ape sclipitoare. Păsările marine se zbenguiau pretutindeni, semn că ne apropiam de țărm. Plonjau neînfricate în valuri, căutând să prindă peștele care înota la mică adâncime. Goana aceasta după supraviețuire se repeta la nesfârșit cu fiecare generație, atât în rândul animalelor, cât și al nostru, al oamenilor. Aceste gânduri îmi ocupau mintea în timp ce stăteam singur și priveam oceanul nesfârșit. De când m-am îmbarcat pe acest vapor, am ars de nerăbdare să ajung mai repede la destinație.
După incursiunea pe continentul Africii, iată-mă din nou plecat departe de patria mea natală, de data aceasta aflându-mă în partea cealaltă a lumii, în apropiere de Coasta de Vest a Statelor Unite, urmând să debarc în San Francisco.
Trecuseră aproape doi ani de când am fost ultima oară în Vest, iar chemarea preriei nu-ți dă pace decât atunci când ești încă o dată în mijlocul ei. Acolo, deși pericolul pândește la tot pasul și, pentru supraviețuire, vânătorul sau indianul recurge la tot felul de metode menite să-l țină în viață, preria este locul și casa unde viața își urmează cursul, neținând cont de ceea ce se întâmplă zi de zi. Cei care se aventurează acolo sunt în permanență cu simțurile încordate, pentru că, la cea mai mică greșeală, se pot trezi în „veșnicele plaiuri ale vânătorii”.
Odată ce ai fost în prerie și i-ai gustat farmecul, nu mai poți sta nepăsător, fără să te întorci din nou pe tărâmul ei. Dorul de aceste locuri, m-au făcut să revin aici mereu și mereu, dar, mai ales, voiam să mă reîntâlnesc cu tovarășul și prietenul meu cel mai bun, conducătorul indienilor din tribul apașilor: Winnetou.
Vaporul cu care călătoream era unul de tonaj mediu, ce funcționa pe aburi, căpitanul fiind o veche cunoștință de-a mea. Era un vapor comercial, ce transporta mărfuri din Europa în America. Era la începutul verii și vremea era minunată.
- Cred că în câteva ore suntem în port! am auzit o voce în spatele meu.
- Domnule căpitan, nu v-am văzut! Eram pierdut în gândurile mele.
- Oceanul are farmecul său, mai ales dimineața! spuse căpitanul. Dar la ce vă gândeați, domnule?
- La spiritul preriei! am spus zâmbind. Frumusețea oceanului m-a făcut să-mi amintesc de întinderile nesfârșite ale pustiului. Abia aștept să debarcăm!
- Aha, am înțeles! Nerăbdător tare, nu?
Căpitanul privi apa liniștită cu un aer de cunoscător, apoi continuă zâmbind:
- Cum spuneam, în câteva ore, vom ajunge la Frisco. Până atunci, dacă vreți, vă las ziarul de ieri. L-am primit azi-noapte, când ne-am intersectat cu alt vas, al unui vechi camarad de-al meu. Ce-i drept, am pierdut oarece timp cu manevrele, ca să intru în posesia lui.
- Mi-ar face plăcere și vă mulțumesc! am spus în timp ce căpitanul îmi înmână ziarul.
Aveam în mână The California Star din șapte iunie 18__. Pe prima pagină, era un articol întocmit destul de pompos, ce reamintea cititorilor, cu detalii interesante, faptul că mai sunt trei zile până la Marea Întrecere Călare de Anduranță găzduită de statele California și Nevada și organizată de Guvernatorul Californiei.
M-a surprins să citesc o astfel de știre pe prima pagină din ziar. La vremea aceea, de obicei, prima pagină a majorității ziarelor conținea știri și înștiințări cu privire la fenomenala Goană după Aur. Am citit în continuare articolul despre această întrecere de anduranță și am aflat cu stupoare că evenimentul a fost anunțat încă de acum patru luni, iar Marele Premiu este, nici mai mult, nici mai puțin, de un milion de dolari americani. O sumă colosală, dacă stăm să ne gândim că un american oarecare nu depășea un câștig anual de câteva mii de dolari.
Mai departe, era reamintit și descris așa-zisul Regulament:
- orice cal poate fi înscris în cursă și poate fi călărit de către proprietar sau de către altcineva, în condițiile în care perechea cal-călăreț începe și termină cursa în aceeași formulă;
- suma de înscriere: douăzeci și cinci de mii de dolari;
- se consideră câștigător calul înscris în cursă, care termină primul traseul Întrecerii de Anduranță;
- înscrierile se fac la Trezoreria Statului California;
- distanța care urmează a fi parcursă este de la linia de plecare din marginea orașului San Francisco până în Las Vegas și înapoi;
- în Las Vegas, la Trezorerie, concurenților li se va ștampila biletul de participare cu o ștampilă identică cu cea din San Francisco, de unde se dă startul;
- este obligatoriu ca, la întoarcere, câștigătorul să prezinte biletul calului înscris în cursă, care să aibă ambele ștampile;
- întrecerea va începe în ziua de zece iunie, la ora prânzului, anul curent.
Așadar, în scurt timp, se va da startul acestei întreceri ce se desfășoară pe mai bine de cinci sute de kilometri distanță. Mintea mea a început să facă calcule și deja mă așteptam la forfota deosebită a unei lumi pestrițe, care se va perinda în oraș cu ocazia acestui eveniment.
Mâine, înainte de asfințit, convenisem cu Winnetou să ne întâlnim mai sus, în Nord, într-un loc ales de noi. Înțelegerea noastră de acum doi ani stabilea să ne așteptăm unul pe celălalt în locul respectiv. În caz că unul din noi nu reușea să ajungă, celălalt trebuia să lase un indicator pentru o nouă direcție. Așa am procedat întotdeauna cu Winnetou. Anul trecut, eu nu am putut ajunge în ziua convenită, întrucât eram în Africa, și știu sigur că Winnetou a fost la locul de întâlnire, dar, pentru că nu m-a găsit, a rămas să ne întâlnim anul acesta.
Am continuat lectura ziarului și mi-a atras atenția un articol de la sfârșit, în legătură cu un asasinat. Avea ca titlu „Ucis pentru arma sa”. Am aflat că un cetățean german înaintat în vârstă, sosit în San Francisco pentru întrecere, a fost asasinat și deposedat de arme. Omul a fost împușcat în frunte.
Mai departe, un alt articol relata despre o bandă de tâlhari ce bântuia prin California și Nevada jefuind călătorii, condusă de un ticălos poreclit sau numit Hole. Această bandă făcea victime și prăda fără nicio reținere. O recompensă de cincizeci de mii de dolari era pusă pe capul lui Hole, viu sau mort.
Să fi fost vreo legătură între moartea nefericitului meu compatriot și acest bandit Hole? Nu erau date prea multe detalii, așa că, după ce am terminat de citit ziarul, m-am îndreptat către cabina căpitanului și am bătut ușor la ușă.
- Intrați, vă rog! am auzit vocea căpitanului. Charlie, tu erai? Ia loc, te rog! Ai terminat cu ziarul?
- Da, dar vreau să vă întreb ceva, domnule căpitan! i-am spus în timp ce mă așezam pe un scaun.
- Te rog, lasă politețurile! Ți-am mai zis să-mi spui pe nume și să-mi vorbești fără „domnule”! Doar ne cunoaștem de multă vreme!
- OK, Ben, uite ce voiam să te întreb: când ai fost ultima oară la San Francisco?
- Hm… să tot fie cam cinci luni, cred! Dar de ce mă întrebi?
- Ai citit articolul de pe prima pagină?
- Da!
- Ce părere ai? S-a vorbit despre o astfel de întrecere data trecută, când ai fost în Frisco?
- Nu! Treaba e recentă, chiar dacă ar fi fost pusă la cale de multă vreme.
- Aha, ți-ai dat seama!
- Cum să nu! Nu e ușor să faci rost de un milion și să-l dai ca premiu pentru cursa unui cal! Dar dacă ne gândim și la banii plătiți pentru înscriere…
- Așa este!
- Cred că se va strânge mai mult de un milion. Plus că orașul va fi invadat de oportuniștii și derbedeii de pretutindeni. Cât ai stat pe punte să citești, mi-am instruit echipajul să fie cu ochii în patru, astfel încât să nu fie nimeni prădat, nici om, nici vapor, cât vom sta în Frisco.
Ben luă ziarul, arătându-mi articolul cu asasinarea compatriotului nostru.
- Ai citit despre bătrânul împușcat în cap?
- Da!
- Ticălosul! Pentru o plesnitoare, să iei o viață!
- Omul e în stare să ucidă și pentru mai puțin, am spus îngândurat.
- Ce suflet să aibă criminalul ăsta?
Căpitanul întoarse ziarul, citind prima pagină. Făcu ochii mici, privindu-mă cu subînțeles.
- Dar, ia spune, Charlie, îmi zise el, te arăți surprins de o astfel de știre. Dacă toată tărășenia asta cu întrecerea călare durează de patru luni, cu siguranță că s-a scris despre ea și dincolo, pe Bătrânul Continent! Chiar nu ai auzit nimic? Despre mine, ce să spun? Eu am fost pe mare transportând marfă și, oricum, nu mă interesează prea tare astfel de știri!
- Spre rușinea mea, dragă Ben, azi aflu pentru prima dată despre cursă! Nu am zăbovit prea mult în țară de când m-am întors din Africa, am fost ocupat să-mi pun în ordine unele lucruri, apoi m-am îmbarcat degrabă spre Vest și n-am avut timp să citesc ziarele!
- Da! Se întâmplă să mai scape câte ceva!
- Cam multe mi-au scăpat! am spus cu glas scăzut.
- Dar, ia stai puțin! continuă căpitanul Ben uitându-se la mine cam cruciș.
- Stau, unde să mă duc?
- Dacă ai fi aflat despre această întrecere până să ajungi aici, ai fi participat și tu?
- Nu știu, dragă Benjamin! Doar știi că eu întreprind călătorii în vederea scrisului.
- A, da! Scriitorul călător! Ăsta ești tu!
În timp ce își aprindea pipa, căpitanul începu să râdă.
- Vei scrie despre astfel de banalități? continuă el. Despre curse de cai, indieni, westmen, Goana după Aur și alte bazaconii?
- Poate voi scrie și despre tine!
- Despre mine și vaporul meu plin cu marfă nu prea ai ce scrie.
- Se poate, am spus râzând, dar nu strică să încerc, măcar!
Convorbirea ne-a fost întreruptă de o bătaie în ușă.
- Intră! spuse căpitanul.
- Domnule căpitan, ne apropiem de portul orașului San Francisco! Vă rog să dați dispoziții cu privire la debarcare!
- Imediat, Mich! În cinci minute voi veni la cârmă, lângă tine! Coborâți presiunea!
- Prea bine, domnule!
Omul plecă imediat, iar căpitanul se pregăti să iasă pe puntea vaporului.
- Ei, Charlie, mă cheamă datoria!
- Sigur, Ben, nicio grijă! Oricum, te-am indispus destul cu pălăvrăgelile mele!
L-am lăsat pe compatriotul meu și m-am îndreptat spre cabină. Am învelit cu grijă armele, asigurându-mă că, la debarcarea în port, nu vor atrage priviri indiscrete. Mă gândeam mai mult la carabina Henry, care, în Vest, era râvnită atât de albi, cât și de indieni. Doborâtorul, mult mai masiv decât carabina, îmi era de folos pentru vânatul mare și pentru obiectivele îndepărtate, dar și el trebuia protejat. Precizia cu care trăgea și lovea țintele îl făceau și pe el atât de prețios în ochii mei, că îl luam cu mine peste tot, în ciuda greutății sale considerabile.
Mi-am îndesat la brâu revolverele cu repetiție, iar restul ustensilelor, cum ar fi luneta, busola, amnarul, ceasul și alte lucruri folositoare, le-am pus în desagă.
Cât despre cuțit, rămânea să-mi achiziționez unul cum ajungeam în oraș. Puteam găsi cu ușurință, la orice comerciant, cuțite de vânătoare de orice dimensiune și de orice calitate.
Am debarcat luându-mi rămas-bun de la căpitanul Ben și mi-am croit drum prin mulțimea de oameni din port, care, deși era ora prânzului, nu s-a redus deloc. Portul era aglomerat mereu, din cauză că majoritatea tranzacțiilor și schimburilor comerciale se făceau direct pe malul apei, lângă vasele care aduceau sau trimiteau marfa necesară oricăror nevoi.
Autor: D.B. Stone
Romanul a fost publicat la Editura Ink Story în anul 2023 și poate fi achiziționat de aici:
RO: Winnetou în Marea Cursă – Editura Ink Story (ink-story.ro)
