Fulgi de himere

Ninge cu vise iarna aberantă,

Și tot în vise rescriind istorii

Și într-o liniște mirobolantă

Iubito te sărut să nu te sperii.

 

Ninge afară cu ninsori ascunse,

În amfiteatrul nopții fără vină

Mai suspină încă ierni străpunse

De colții unui ger sau de lumină.

 

De ce e rece omătul de himere?

A nins fantomatic, străin și hulpav

Cu fulgi parcă rupți din tainice sfere

Peste neguri, peste rostul meu firav.

 

Afară totul este alb și rece,

Precum pustiul unui gând pierdut

Totul e gol și parcă trece

Iar prin umbra unui timp reținut.

 

Îmi fac cărare prin frivolele omături,

Citesc în fugă dogmele-i păgâne

Mă învelesc cu falnicele-i pături

Și mor visând himerice cadâne.

 

Autor: Cristian Gabriel Vulpoiu