Categories: Poezie

Bulbul râsului

În vis,
Se făcea că strângeam cu lăcomie apa din cer,
În vis,
Se făcea că o vărsam la rădăcina lacrimilor,
Lac curat și dulce săpam pe obraji,
Ca o mică mare, secatuită de sare.
Stropeam bulbul râsului, să renască din el
Tulpina verde a speranței că mâinele
Crescut din coasta rămășițelor de azi și de ieri
Va triumfa.
Cu zeci de foițe aurite, dantelate,
Îi îmbrăcam miezul gălbui ca de miere
Adunată în zori de albinele insomniace, fără de somn, ca și mine,
Cântam pe note false, refrenul așteptărilor,
De jur-împrejurul bulbului, făceam cuib
În care înghesuiam
Amintiri, bucurii și visuri,
La care niciodată nu renunțăm.
Le ducem cu noi prin lumea de azi,
Prin cea de mâine, până la capăt de viață,
Pășim cu grijă pe cioburi existențiale,
Sperăm, în vis, dincolo de el, credem
În verde.
Oricât de nor ar fi norul
Oricât de gri ar fi griul,
Printre pleoape, cineva neștiut desenează
Promisiunea soarelui, lumina din cer
Agăță de degetele răsfirate, inimă.
Sub unghiile cu care am răscolit pământul
În căutarea comorilor fără de moarte,
Stă zvârcolirea strugurilor ce nu au curs vin,
A grâului ce nu s-a făcut pâine,
A penelor ce nu s-au făcut zbor,
A mâinilor care nu au copt aluat,
A brațelor ce nu au purtat copii,
A buzelor care nu au sărutat chip,
Și totuși,
În vis,
Pe sub piele
Ne cresc flori,
Din ele ne vom înflori râsul,
În vis…